Toamna e stingheră. Nu mai îndrăzneşte să se joace cu frunzele. Nici cu razele de soare. Stă singură într-un colţ de lume şi priveşte în jur. Vede că printre fiinţele omeneşti există o anumită tristeţe, dezorientare. Ea oricum nu-i înţelege pe "ciudaţii" de oameni. Dar îi sunt dragi. Nu-i place să îi vadă îmbrăcaţi în negru.
Oamenii nu simt unii cu alţii. Toamna îi iubeşte însă pe toţi. Neconiţionat.
I-ar plăcea ca şi oamenii să se iubească între ei, să simtă unii cu alţii. Fiindcă ea observă că în mulţimea de oameni negri sunt şi unii pestriţi.
Toamna e gri. De trei zile.
[pentru Cristinuţa, cu pupici]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ţi părerea!