Camera

La periferia creierului meu există o cameră ascunsă. E obscură, plină de praf şi pânze de păianjen. Într-un colţ este o fereastră, dar lumina nu intră prin ea din cauza prafului gros.

Acolo, pe rafturi uriaşe, aruncate la întâmplare sau aşezate puţin mai atent, sunt cuvinte.

Nu aş putea spune că este dezordine totală. Pentru că ele sunt aşezate pe categorii. În stânga, pe ultimele două rafturi de sus [ticsite, ce-i drept], sunt cuvintele triste. Apoi, pe următoarele două, sunt cele nervoase. Asta e cea mai periculoasă zonă a camerei, pentru că întotdeauna te poţi trezi cu vreun lucru aruncat spre tine. Apoi urmează cuvintele fericite, emoţionate, obosite, îngrijorate, îndrăgostite.

E camera mea preferată [din creier]. Locul unde poposesc cel mai des.

Şi acum, întrebaţi-mă de ce e atât de prăfuită.