Dar albastră.
Mănânc pâine cu lacrimi.
Cânt la o vioară dezacordată
De ploile ce au bătut asupra ei.
Nu mă mai doare rana din pălărie.
Lacrimile sunt amare
Pelin
Ce se ascunde între picături
De sânge albastru
Sânge nobil.
Am uitat de gloria de ieri
Apusă în centrul oraşului.
Am uitat de zile, de nopţi
De seri.
Am uitat de razele albastre.
Pixul meu plânge
În timp ce scrie o poezie fără rimă, ritm şi măsură.
Dar plânge cu folos.
Şi măcar nu e singur.
Zâne albastre roiesc în jurul lui.
Calendarul arată 25 Ianuarie
Dar mintea mea a rămas în urmă.
Cred că o să-mi concediez piticii de pe creier
Ca să rămână doar neuronii.
El şi ea, neuroni albaştri.
E cald şi miroase a lăcrămioare.
Oare a venit primăvara?
Mă uit mirată pe geam şi văd stratul de zăpadă.
Deasupra lor se ridică ţanţoşe
Pâlcuri de lăcrămioare albastre.
Nu înţeleg rostul literelor, silabelor, cuvintelor
În absenţa
Petalelor împrăştiate pe masă.
Petale din viaţa mea.
O viaţă albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ţi părerea!