Totul e ca într-un vis. Vă înţelegeţi bine până la un punct. Până când începe să-ţi caute nod în papură. Şi apoi începe să strige la tine. Şi să gesticuleze violent. Te acuză de lucruri pe care nici măcar nu le-ai auzit până acum.
Nedreptatea te inundă. Pereţii camerei se strâng văzând cu ochii. Ajung aproape, tot mai aproape, îţi ating pielea de pe mâini, de pe umeri, de pe faţă. Te zgârâie, îţi lasă vopsea neagră care se combină cu sângele curgând. Nu simţi durere, nu te ustură, dar simţi cum prin rănile deschise, îţi intră în vene o substanţă rece, aproape solidă. O poţi urmări cum ţi se plimbă prin corp. Pe unde trece, lasă o senzaţie de răceală, îngheţ. Mușchii care sunt îmbibați de sângele rece se atrofiază încetul cu încetul. Îți dai seama de pericol și te alarmezi. Încerci s-o oprești, dar se mișcă mai repede.
Într-un final, ajunge în vârful degetului arătător. Îl freci violent de peretele negru din fața ta, până sângele țâșnește, stropind totul în jur. Dar fericirea e că, în același timp, este eliminată și substanța nocivă. E albă și sclipește ca metalul. O privești cu atenție și o categorisești: argint viu.
Însă nu ai timp să te gândești, să începi să te îngrozești, pentru că rănile de pe față, umeri, mâini, cât și cea de la deget, încep să te doară. Te concentrezi asupra lor, încerci să le menajezi, să le liniștești. Fără rezultat.
Energia se scurge din tine o dată cu lichidul roșu, dătător de viață. Îți ții mâna în fața ochilor și privești sângele curgând din rană. Pe buza acesteia mai există încă urme de argint viu.
Apoi te cufunzi într-o stare de liniște totală, lipsită de dureri sau neplăceri.
Te afli într-o lume de sticlă. Totul e sclipitor. În jurul tău nu există vreun obiect anume. Diformități.
Apoi se schimbă. Ești într-o luterie. Instrumente de sticlă. Îți alegi o vioară. De sticlă. O iei cu tine și pleci. O păstrezi ca pe cel mai sfânt lucru din viața ta.
Simți o mână care te scutură. Te trage violent. Spre ieșire. Agăți cu disperare, în grabă, vioara de sticlă. Apollo. Dar te zguduie iar. Vioara îți zboară din mâini și se spulberă în mii de fărâme. Și, odată cu ea, toată lumea de sticlă.
Te trezești cu sufletul mort.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ţi părerea!