DE CE?!

Nu ştiu dacă îmi mai plac poveştile. Poate pentru că sunt prea frumos de ireale. Poate pentru că am avut atâtea ocazii de a trăi într-o lume de poveste şi am rupt vraja.

Acum trăiesc într-o lume prea reală, cu date prea exacte, cu expresii fixe, cu "Nu" şi cu zâmbete în minus. Încă îmi amintesc zilele în care luptam cu zmeul, cot la cot cu tine, Făt-Frumos! Pe atunci eram cei mai buni prieteni. Dar acum, toată lumea îmi spune "Făt-frumos nu există!". Ei pretind că tu eşti o închipuire!! Eu însă cred, cred că încă exişti pe undeva, rănit, implorându-i pe cei din jur să te ajute. Ei însă nu te aud. Eu cred că exişti atunci când văd vreun cal alb. Şi-mi închipui Roibul tău, cu coama în vânt, zburând ca gândul. Îmi amintesc de turele făcute printre nori - de acasă până la diverşi împăraţi, după caz. Îmi amintesc vântul biciuindu-mi faţa şi păsările cântând.

Îmi amintesc de poieniţa în care ne-am oprit să bem apă. De florile care leşinau când îţi auzeau numele. Dar acum, Făt-Frumos, nu mai există vraja asta. S-a spulberat în mii de cioburi. Nu mai poate fi reconstituită.

Spune-mi, Făt-Frumos: cine o să se lupte cu zmeii? Cine o să salveze merele de aur? Cine o să scape omenirea? Noi ar trebui să le facem. Dar tu nu mai eşti. Şi eu nu pot. Nu pot fără tine.

De ce îi laşi să te ponegrească în toate felurile?

Făt-Frumos, fără tine nu cred că-mi mai plac poveştile. Dar cred în ele.

Aici textul original.