Amintiri sau nu?

În momente de cumpănă, stai şi te întrebi: se merită? Balansezi între mai multe variante de răspuns: "Da", "Nu", "Poate"... Până la urmă poposeşti la ultima variantă. Sub semnul lui "poate", orice lucru este luminat de o rază de speranţă. Orice perspectivă, cât de întunecată ar fi, are un colţ de optimism. "Poate" lasă loc de "Da". "Poate" lasă loc de aprecieri, de schimbări, de completări. "Poate" e cuvântul magic în problemele cu aceste trei variante de răspuns.

Şi mergi mai departe. Poate că se merită. Poate că încă sunt şanse de salvare. Poate că nu s-a întâmplat nimic(rău). Poate că...

Dar lovitura cade din cer, ca un trăsnet. Îţi vine în creştetul capului şi(culmea!) te ia prin surprindere. Rămâi nemişcat câteva momente sub povara loviturii. Lovitură care constă într-o singură silabă: "Nu". E de-ajuns pentru ca să închidă toate orizonturile şi să redea o perspectivă sumbră asupra oricărei idei. Este întunericul profund în care se scufundă toată speranţa nutrită până acum că "Poate..."

Dar după acele câteva momente, te înviorezi şi evaluezi din nou problema. Şi atunci descoperi că "Nu" dispare şi că acea mică rază a lui "Poate" se măreşte încetul cu încetul. În scurt timp, poţi s-o distingi: este raza amintirilor pierdute, regăsite. Este raza speranţei.

Şi atunci mintea ţi se deschide şi descoperi că adevăratul răspuns la întrebare este "Da".  Este un "Da" pentru viaţă, pentru lumină, pentru optimism, pentru amintiri. Şi niciodată această silabă nu a sunat mai bine în urechile tale. Şi inima îţi freamătă, şi sufletul îţi cântă şi toată fiinţa ta se uneşte în cele două litere, care asociate sunt magice: "DA".

Se merită! De dragul amintirilor.