Mi-am luat chilie. Nu chirie, CHILIE!!
Adică... o gaură într-un vârf de stâncă, în care o să locuiesc de acum înainte. O să mă urc în ea pe o scară de frânghie, pe care a folosit-o Napoleon când a evadat [ce contează că el nu a folosit scară...!?], şi care este foarte putredă, astfel încât să nu fiu tentată să cobor prea des. O să stau acolo, eu cu mine, şi cu Dumnezeu... sau poate doar cu reprezentantul Lui... şi o să meditez... o să scriu... o să vorbesc... o să mă cert cu mine. Toate astea fără să fie cineva care se uită la mine ciudat pentru că am îndrăzneala de a fi eu însămi.
O sa mănânc mai rar... iar când o să mănânc, alimentul de bază vor fi merele. Apoi o să arunc cotoarele celor de pe pământ. Celor care nu au chilie. Celor care văd lumea de la un nivel prea normal. Celor care nu îndrăznesc să dea ochii cu ei înşişi. Celor cărora le e frică să fie prea aproape de cer.
Celor cărora s-au înglodat în noroi şi nu mai vor să iasă de acolo.
Eu însă am ales să trăiesc aproape în cer. Să pierd timp cu folos. Să mă bucur de singurătate. Să plâng o dată cu norii şi să râd o dată cu Soarele. Să îmbătrânesc într-o lume într-adevăr frumoasă.
Mi-am luat chilie. Poate sună ciudat, la vârsta mea, dar sunt hotărâtă să o folosesc. Aşa că... de mâine mă mut!!
Adică... o gaură într-un vârf de stâncă, în care o să locuiesc de acum înainte. O să mă urc în ea pe o scară de frânghie, pe care a folosit-o Napoleon când a evadat [ce contează că el nu a folosit scară...!?], şi care este foarte putredă, astfel încât să nu fiu tentată să cobor prea des. O să stau acolo, eu cu mine, şi cu Dumnezeu... sau poate doar cu reprezentantul Lui... şi o să meditez... o să scriu... o să vorbesc... o să mă cert cu mine. Toate astea fără să fie cineva care se uită la mine ciudat pentru că am îndrăzneala de a fi eu însămi.
O sa mănânc mai rar... iar când o să mănânc, alimentul de bază vor fi merele. Apoi o să arunc cotoarele celor de pe pământ. Celor care nu au chilie. Celor care văd lumea de la un nivel prea normal. Celor care nu îndrăznesc să dea ochii cu ei înşişi. Celor cărora le e frică să fie prea aproape de cer.
Celor cărora s-au înglodat în noroi şi nu mai vor să iasă de acolo.
Eu însă am ales să trăiesc aproape în cer. Să pierd timp cu folos. Să mă bucur de singurătate. Să plâng o dată cu norii şi să râd o dată cu Soarele. Să îmbătrânesc într-o lume într-adevăr frumoasă.
Mi-am luat chilie. Poate sună ciudat, la vârsta mea, dar sunt hotărâtă să o folosesc. Aşa că... de mâine mă mut!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ţi părerea!